Domnul Doru Voloşeniuc, în vârstă de 45 de ani,
manager la o societate de asigurări din Botoşani, a trimis către ASFAN o
relatare privind întâmplarea pe care a trăit-o când era militar în termen la o
unitate ce funcţiona în cadrul poligonului de la Mălina, judeţul
Galaţi. Totul se petrecea în primăvara anului 1985,
în primele zile ale luniimartie, aproape de ora prânzului.
Domnia sa povesteşte: „În acea
perioadă, îndeplineam funcţia de observator la staţia meteo. În acea zi , am fost trimis de
către comandant să aduc la unitate câteva busole . Acestea se aflau într-un
vehicul din care se făceau măsurători în timpul tragerilor experimentale.
Deplasarea se făcea în afara zonei cu risc. Vremea
era mohorâtă şi se vedeau câteva petece de zăpadă netopite. În faţă, la
aproximativ 600 de metri, exista o lizieră de salcâmi. După această lizieră se
aflau vehiculele cu aparatura de monitorizare, într-o zonă mai joasă. De acolo
trebuia sa iau busolele. Cam la jumătatea poligonului, în dreapta, a fost
construită cu ceva ani în urmă, o biută, o ridicătură de teren înaltă de
aproape 3 metri. Ajuns în dreptul acestei biute, dar la depărtare de circa 150
de metri de ea, am simţit că ceva este acolo. Plutind în aer cam la 1,5 metri
de sol, un obiect aplatizat, argintiu-mat. Fără hublouri sau alte geamuri. M-am
oprit şi nu-mi dădeam seama ce e de fapt acolo. Mi-a simţit prezenţa după trei
secunde. O ceaţă verde-albăstruie a învăluit obiectul. Această ceaţă am
perceput-o nu ca pe un camuflaj ci ca o creştere instantanee a mişcării de
rotaţie. Ce s-a întâmplat apoi a fost parcă într-o secundă. Un ţiuit foarte
puternic m-a învăluit, venit de peste tot, nu din direcţia acelui obiect, ci ca
un semnal parcă stereo, din toate parţile. A fost o senzaţie dureroasă, un
zgomot care mi-a pus în vibraţie până şi oasele corpului. Imediat am fost
ridicat de la sol la 30-40 cm, pus pe orizontală şi trântit cu faţa în jos. Mă
aşteptam ca ceva să vină peste mine şi să-mi facă rău. Ce e mai rău! Cu groază
am privit în acea direcţie, apoi deasupra mea, dar..., nimic. Dispăruse.
Am fugit la unitate. Am
raportat comandantului de baterie, apoi împreună, şefului de Stat Major şi
comandantului unităţii. Acesta din urmă mi-a cerut să-i spun cum s-a întâmplat.
S-a anunţat mai departe ca eveniment deosebit deoarece în acele zile în cadrul
unităţii se aflau şi ofiţeri străini din Tratatul de la Varşovia. Am fost
consultat de către medicul unităţii şi şeful de stat major să vadă dacă nu sunt
„glumeţ de felul meu”, sau dacă nu sufăr de vreo „deteriorare” a psihicului.
A urmat o deplasare la faţa
locului. Trei ofiţeri şi doi subofiţeri. Toţi căutau locul unde ar fi staţionat
obiectul, pământ ars , urme de presiune, alte semne... Eu am menţionat că
acesta nu staţiona pe sol şi nici nu am sesizat „picioare pentru sprijin” sau
alte proeminenţe sub obiect. Şi nu prezenta niciun fel de flacără când am
vazut-o. Nimic palpabil. Un ofiţer cu un aparat foto „Zenit” se uita chiorâş la
mine pentru că îl pregătise degeaba.
Au fost multe discuţii în acea
zi şi în zilele următoare. Vestea s-a întins repede prin unitate, apoi au fost
raportate şi alte evenimente produse cu o noapte înainte. Soldaţii cazaţi în
foişoarele poligoanelor au declarat că în noaptea anterioară au văzut lumini în
poligon iar aparatele de radio nu le mai funcţionau. Au crezut că sunt
tractoarele din satele învecinate care nu aveau totuşi ce căuta în zonă.
Mă amuza ideea că arăta
aproape ca o farfurie cu faţa în jos. Dar curburile erau foarte line şi nu
foarte bombată. Şi nu realizez dacă marginile ei erau cu muchii ascuţite.
Întipărită puternic în memorie a fost apariţia a ceea ce semăna cu o ceaţă.
Când a început să se formeze în jurul obiectului, m-a îngrozit tare. Nu era ca
un fum, aşa cum îmi sugerau cei cărora le-am povestit pentru prima dată. Nu
venea din interiorul obiectului ci pur şi simplu aerul din jurul lui se
modifica în culorile verde-albăstrui, difuz. S-a format foarte repede.
Observaţia a fost făcută cu
ochiul liber iar ca fenomene secundare am remarcat faptul că, imediat după
dispariţia obiectului am auzit nişte trosnituri ca de arc electric, parcă ceva
ar fi rupt deodată toate crengile salcâmilor din lizieră, deşi nu bătea vântul,
iar crengile nu se mişcau.
Nu am mai văzut aşa ceva până
atunci şi nici după aceea. Şi nu aş mai dori să mai trec prin asemenea momente
deoarece am avut o puternică stare de groază si frică. Imensă frică.
Nu pot spune că nu am citit
sau auzit despre astfel de evenimente; până atunci le-am tratat doar ca
ficţiune, imaginaţie, ca şi civilizaţiile extraterestre. Acum însă îmi pun
întrebări. Multe întrebări. Dar nu vizavi de civilizaţiile extraterestre ci de
cele INTRATERESTRE (din interiorul pământului).”
Respectăm opinia domnului Doru
Voloseniuc privind originea obiectului observat si precizăm că relatarea a
apărut şi în revista „Lumea misterelor”, prin grija domnului Gheorghe Cohal,
director executiv al Asociaţiei noastre.