KAPNOBATAII – “umblătorii prin nori”. Zamolxe, Zaratustra si Moise

Zamolxis

BENDIS – Zeita din mitologia dacică adorată de strămosii nostri ca zeită a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a noptii si poate ca zeită magiciană. Unele reprezentări plastice ca bustul de bronz de la Piatra Rosie o arată cu
sâni proeminenti ca si presupunerea că era o divinitate adorată mai ales de femei, ar fi un indiciu ca era socotită poate în primul rând zeita dragostei si a maternitătii. Herodot ne spune în Istorii (IV,94;V,7) că tracii au împrumutat-o de la daci.

CAVALERUL TRAC – Tânăr zeu al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat călare, adesea în scene de vânătoare. Atributele si originea zeului sunt deocamdată obscure. Numit “Theos Heros” – stăpân căpetenie, mai apoi semizeu de origine muritoare iar în varianta romană, “Deus sanctus Heron”, unele imagini ale calaretului trac sunt însotite de inscriptii unde numelui “Heron”, “Heros” îi urmează adesea diverse epitete: “Invictus” – Nebiruitul, “Aeternus” – Vesnicul, “Katahtonios” – Stăpânul mortilor, “Ktistes” – întemeietorul de neamuri, mai des “Vetespios”. Iconografia românească l-a păstrat în chipul Sf.Gheorghe.

DERZELAS – Zeu apartinând mitologiei daco-getice, având un cult de origine autohtonă. E considerat fie zeu al sănătătii, al energiei vitale (I.I.Russu) fie o divinitate subpământeană (I.H.Crisan). Un templu al lui Derzelas s-a zidit la Histria în sec al III-lea îen.

GEBELEIZIS – Zeu geto-dacic al cerului înnourat si pluvial, diriguitor al furtunii si al fulgerelor, în onoarea sau împotriva căruia dacii trăgeau cu arcurile (după unii spre a purifica fata zeului ceresc risipindu-i norii, după altii spre a-i reprosa norii excesivi, aducători de grindină si de trăsnete primejdioase pentru păduri, gospodării, grâne si pentru vita de vie). Această practică e înregistrată si în alte zone geografice, tirul aglomerat de săgeti si strigătele masive puteau creea curenti de aeri ce risipeau norii. Gebeleizis e amintit numai de Herodot care îl citează imediat după Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri că cei doi s-ar confunda. În iconografia românească s-a păstrat ca Sf.Ilie.

KOGAIONON – Mitologicul munte dacic în care a fost sediul lui Zamolxis sau locuinta marelui preot dac. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat. Presupunerile au adus în discutie celebre vârfuri muntoase ca Gugu, Ceahlăul, Dealul Grădistii, Omul, fiecare cu argumente pro si contra. Anumite asemănări semantice din unele izvoare grecesti impun prima ipoteză, semnificatia numelui îl impune pe Omul, de asemenea Sfinxul din pare să aibă o semnificatie deosebită. Dar toate sunt ipoteze romantice. Strabon scrie despre pestera de retragere a lui Zamolxis: “Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel îl numesc si getii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu al râului ce curgea alături.”(Geografia,VII,3,5). Acest citat lansează o interesantă ipoteză: numele mai important al fi al râului după care a fost numit si muntele deci muntele este lângă un râu însemnat (poate nu doar din punct de vedere al debitului). Voi prezenta mai jos fragment dintr-o hartă veche care reprezintă râul Cogaeonus, prin suprapunerea hărtii antice cu cea a României moderne, acest râu se identifică cu Bicazul, care trece pe lângă Ceahlău, munte care a inspirat multi poeti si scriitori români de-a lungul timpului, asadar un argment solid în favoarea identificării Ceahlăului cu Kogaiononul.

Deasemenea, se stie că lui Zamolxe dacii i-au construit o locuintă mare în pesteră, deci trebuie să se mai găsească ruinele acestei locuinte în pesteră. Autorii mentionează că dacii îsi numeau preotii “călători prin nori” ceea ce propune pentru localizarea acestui munte un vârf foarte înalt. Pestera mitică a lui Zamolxe ar fi putut să aibă întortocheate galerii ceea ce ar explica disparitia lui.

PREOTII DACI – În literatura de specialitate, se întâlnesc trei categorii de preoti:

1.KAPNOBATAII – “umblătorii prin nori”. Explicatia denumirii s-a pierdut în negura timpului. Probabilitatea o are călătoria în muntii cu vârfurile înconjurate de nori, deci, în chilii asemănătoare călugărilor de azi. Se întelege că trăiau în simplitate, regim alimentar si în meditatie în fata zeului lor (si de ce nu poate si al nostru pentru că există izvoare care ne spun că dacii credeau într-un zeu suprem căruia nu îi spunea numele nu de frică, rusine, sau alte motive, ci pentru simplul fapt că nu îi puteau exprima complexitatea).

2.KTISTAII – “întemeietorii de neamuri”. Voi face un nou apel la atât de controversata “interpretio graeca” pentru a sublinia posibilitatea că grecii să se fi înselat: după părerea mea adevăratul înteles al numelui acestor preoti era “întretinătorii de neamuri”, “vindecătorii de neamuri”, deci renumitii medici daci. Ca o dovadă în plus aceeasi observatie se potriveste si polistailor: “întretinătorii de orase” sau cavalerilor traci: “întretinătorii de neamuri”, “apărătorii de neamuri”. Acesti preoti erau renumiti prin tehnica lor de a începe cu sufletul si a continua cu tratarea trupului. De aceea aveau probabil nevoie de religie sub o formă pe care nu o mai cunoastem azi (sau poate da: bioenergoterapia). v.Derzelas.

3.POLISTAII – “întemeietorii de orase”. La aceasta castă preotească denumirea ei îi propune membrii ca învătători care trăiau în orase unde erau sanctuarele (vezi calendarele, si care nu erau potrivite ascetismului). Avem celebre exemple pentru a sustine aceasta teorie: Zamolxe, Deceneu. Acesti preoti-învătători excelau în stiinte (fizică, astronomie), morală, psihologie, filosofie, ultima, împlicând si religia.

4.PREOTII LUPTĂTORI – Strabo ne mai spune că tinerilor preoti daci li se predica curajul. Acestia fiind lipsiti de teamă. Pentru ce altceva decât pentru prezenta pe câmpul de luptă? Rolul lor de a îmbărbăta ostenii, sau ca medici-militari, nu prea stă în picioare în fata mea, acesta fiind unul mult mai complex. Asadar o nouă castă care nu a fost înteleasă de autorii antici deci nu a fost mentionată decât de Iordanes care ne spune că “armata lui Filip al Macedoniei fu împrăstiată de preotii geti”, asa că eu pot doar să propun această variantă. Si aici avem un exemplu celebru: preotul (vicerege! si care nu era ktistai ci mai degrabă polistai) Vezina a luat parte la lupta de la Tapae. Este posibil ca preotii, bărbati fiind, să fi fost organizati în momente grele sau în mod uzual, în contingente speciale de războinici sau medici, auxiliari, etc.

RITUALUL DE ZEIFICARE – Am observat un fel de cale pe care marii preoti trebuiau s-o urmeze. Să cunoască mari religii si concepte filosofice chiar dacă nu aderau la ele. Aici as mentiona că nu cred că e vorba de o instruire a preotilor daci în tări străine deoarece ei detineau cunostinte pe care egiptenii si grecii nu le aveau. Poate un flux de la daci la egipteni si greci e mult spus, mai corect ar fi un schimb de experientă dar cine stie? Apoi marii preoti întorsi pe pământurile natale se asociau cu regele. Din nou consider că preotii nu-si convingeau regii să li se asocieze ci doar urmau un obicei existent deja (avem ca exemple pe Zamolxis, Decenu, Vezina). Undeva în acest răstimp marii preoti trecând de un anumit prag, o anumită probă complexă sunt zeificati. Oricum cred că dacii aveau niste legi foarte vechi după care se ghidau de multă vreme.

ZAMOLXE – Controversele asupra personalitătii lui Zamolxe au început să apară odată cu mentionarea lui de către Herodot si continuă până azi. Părintele istoriei, recunoaste cinstit că Zamolxe a trăit (în jurul anului 1400 îen-nb) si nu a fost un zeu închipuit. De altfel el este unul din cei trei profeti ai lumii (Zamolxe, Zaratustra si Moise), însă numai despre Zamolxe există izvoare “stiintifice”. De ce a devenit asa celebru acest “rege al nostru [...] ca zeu ce este” (Platon,Harmides,156)? Pentru că a fost un erou civilizator, un preot venerat de toate castele: de kapnobatai care i-au mostenit obiceiul de a trăi retrasi, de ktistai care au învătat mestesugul vindecării de la el, de polistai care nu se stie de unde detineau fantasticele cunostinte pe care le predau mai departe, de “preotii-războinici” (si ostasi) care rosteau numele lui în bătălii, de regi care se pare că au preluat belaginele de la Zamolxe. Cât despre retragerea lui în pesteră si aparitia după 4 ani nu a avut rolul de mister initiatic ci a fost o lectie pentru poporul care poate nu îi urma toate îndemnurile (acest domeniu al pildelor în care dacii excelau, 4 ani fiind poate perioada în care poporul s-a convins de necesitatea învătăturilor sale). În plus această situatie pare să se potrivească cu momentul când Zamolxe redactează (sau mai corect spus le rescrie adaptându-le conditiilor contemporane) necesarele belagine. Dacii au recunoscut în Zamolxe, omul complex demn de luat drept model, zeificarea venind în mod natural.