4 dec. 2012

Sonda spațială Voyager 1 a NASA, va ieși în curând din Sistemul Solar, intând pe o „autostradă magnetică”


Sonda spațială Voyager 1 a NASA, care va ieși în curând din Sistemul Solar, a ajuns pe o „autostradă magnetică” ce o va conduce în spațiul interstelar, anunță Reuters.


Sonda spațială, care a fost lansată în urmă cu 35 de ani pentru a studia planete îndepărtate precum Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, se află acum la aproximativ 18 miliarde de kilometri distanță de Pământ. În prezent, este nevoie de aproximativ 17 ore pentru ca semnalele radio ale sondei Voyager să ajungă pe Pământ.

Astfel, Voyager 1 va deveni primul obiect fabricat de om care va ieși din Sistemul Solar. Oamenii de știință cred că Voyager 1 se află acum într-o zonă asemănată de cercetători cu o „autostradă magnetică”, unde particule puternic încărcate cu energie care provin din spațiul interstelar intră în Sistemul Solar, iar alte particule ies.

Oamenii de știință nu știu deocamdată cât timp va dura traversarea „autostrăzii magnetice”, dar ei cred că aceasta este ultima zonă a unei frontiere complexe care desparte regiunea spațiului aflată sub influența Soarelui de spațiul interstelar. Perioada de timp ar putea dura de la câteva luni la doi ani.

Voyager 1 și Voyager 2 au fost lansate la o distanță de 16 zile în 1977. Cercetătorii nu cred că Voyager 2 a ajuns la „autostrada magnetică”. Această sondă spațială urmează un alt traseu și se află la o distanță de 14,5 miliarde de kilometri de Pământ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu