1950. La ora actuală se preferă termenul de "Fenomen aerospațial neidentificat", întrucât nu totdeauna e sigur că e un
obiect și uneori a fost făcute observații de OZN-uri și pe sol, sub apă, dar și în spațiul cosmic. Totuși termenul OZN este prea răspândit pentru a mai fi eliminat. Denumirea de "Farfurie zburătoare" a apărut la 24 iunie 1947, când omul de afaceri Kenneth Arnold, zburând singur cu avionul personal peste munții din nord-vestul Statelor Unite, a văzut trecând pe lângă el, cu o viteză incredibilă, câteva „obiecte argintii”, care – spunea el ulterior – săltau precum o farfurioară pe care o arunci razant pe suprafața unei ape. A doua zi ziarele scriau despre “farfurii zburătoare”. OZN-urile pot fi lumini nocturne, obiecte diurne, obiecte radar și radar-vizuale. Dacă un OZN este văzut la o distanță mai mică de 150 metri, fenomenul se numește "întâlnire de gradul 1"; dacă, fiind la mai puțin de 150 de metri, lasă și urme (pe sol, pe plante, în ființe vii, pe oameni, în aparatură etc.), vorbim de o "întâlnire de gradul al 2-lea", iar dacă apar și "ocupanți" se numește "întâlnire de gradul al 3-lea". Mai recent, o presupusă răpire de oameni este numită "întâlnire de gradul al 4-lea".