20 oct. 2012

Frații spațiali


Lui Orfeo Angelucii din Los Angeles, "frații spațiali" îi spun că viziunea materialistă a pământenilor le împiedică dezvoltarea spirituală. La el se întâlnește mai pregnant ideea după care "Frații spațiali" (între care el afirmă că a fost și Iisus Hristos)
trăiesc printre noi, neștiuți, pregătind noua eră care va să vină. "Contactatul" american Howard
Meneger, pictor de firme, a publicat numeroase scheme de mașinării conform unor indicații primite de la extratereștri. Din păcate, prototipurile construite pe baza lor n-au funcționat niciodată. Taximetristul londonez George King a fost primul "contactat" european. Într-o noapte de mai 1954 el a primit, mental, indicația că va deveni reprezentantul pământenilor într-un așa numit "Consiliu Interplanetar". King înființează, conform acelorași indicații, Societatea Aethrius, mutându-se în California, unde își continua activitatea misionară. Una dintre intervențiile sale insolite este o baterie care se încarcă cu energie spirituală degajată de rugăciunile credincioșilor. Claude Vorillhon, pilot de curse și ziarist francez, afirmă că, în 1973, la Clermont-Derrand, extratereștrii i-au transmis un mesaj. Între altele, i se explică faptul că extratereștrii au creat specia umană, trimițând apoi pentru îndrumarea lor "contactați" precum: MoiseBuddhaMohamed sau Joseph Smith (întemeietorul sectei mormonilor). Aceștia continuă să trăiască și la ora actuală pe niște planete pe care și eroul nostru a apucat să le viziteze. Vorillhon, chemat să se alăture acestei serii, își schimbă numele în Rael și va întemeia "secta realiștilor". Eduard Meier, un fermier elvețian ciung, s-a întâlnit și el cu extratereștrii, prima oară la 28 ianuarie 1975, după care relațiile lor au devenit sistematice. Controversatul "contactat" afirmă că a intrat în legătură cu creaturi din roiul stelar al Pleiadelor, între care cu blonda Semjase, de o frumusețe tulburătoare, în ciuda vârstei sale de 400 de ani. Miezul mesajului primit de el constă în faptul că pământenii trebuie să statornicească singuri pacea și iubirea universală, neajutați de nimeni din afară. În cărțile sale, precum și în cele ale altor autori despre el, au fost incluse câteva sute de excelente fotografii cu OZN-uri. Din păcate, analizate cu calculatorul, imaginile s-au dovedit trucate. Un alt caz de "contactat" este William Herrmann care, începând cu 18 martie 1979, va fi răpit de repetate ori de OZN-uri venite, aparent, din Zeta Reticuli. Vizitatorii îi spun că se tem că oamenii vor abuza de știința pe care o posedă, recunosc că navele prăbușite la RoswellLaredo etc. au fost ale lor (radarele pământești le-au dereglat sistemele de ghidare) ș.a. Herrmann este numit un soi de ambasador printre pământeni, dându-i-se în acest sens un paralelipiped din metal pe care scrie "MAN". Acumularea recentă a mii de rapoarte atent investigate, privind întâlnirile de gradul al IV-lea care conțin un mare număr de elemente ce coincid cu cele relatate de "contactați", complica și mai mult lucrurile. Evident că, și aici, ca în întreaga cercetare OZN, răspunsurile lipsesc. Deci porțile rămân deschise, cât și unor dovezi mai convingătoare.