 |
| Teoria evolutionista spulberata de un roman. |
Aș fi vrut să fac cunoscut acest text în anul 1994 când am terminat de
scris cartea, dar cum totul trebuie făcut la timpul lui nu am avut de
ales. A trebuit să aștept până azi 21.12.2012,
ziua când totul se redefinește la
nivelul conștiinței umane . Așadar pentru toți cei care au crezut și mai cred
în teoria evoluționistă trebuie să spun:
-Darwin iartă-mă, dar trebuie să spun adevărul! - Conceptul evoluționist
a fost o manipulare! A sosit momemtul când omenirea, cu voia sau fără voia ei,
va trece într-o nouă eră. Am selectat un fragment din textul dramatic unde personaje mele,
sunt sincere și spun adevărul și
răspunsul parțial la întrebare CINE SUNTEM DE UNDE VENIM ȘI ÎNCOTRO TREBUIE SĂ
MERGEM. (dacă textul de mai jos te face să-ți pui și cel mai mic semn de
întrebare,
atunci ai acceptul meu pentru al recomanda și altor persoane,
fiindcă 21.12.2012, chiar aduce o schimbare!
â
.............................................................................................
.............................................................................................
(strigătele ce răzbat din exteriorul
palatului s-au
amplificat fiind tot mai aproape)
amplificat fiind tot mai aproape)
ÎNĂLŢIMEA-SA:
Tot ce îmi doresc acum e să apuc să nasc acest copil, să-l strâng măcar odată
la piept, să-l aud plângând, după care...
ADJUNCTUL:
După care ce, Înălţime? Nici să nu vă gândiţi la aşa ceva! (sigur pe el)
Restabilim ordinea şi disciplina; apărăm integritatea şi suveranitatea! Nu putem lăsa toate
realizările de până acum pe mâinile unor... Găsim vinovaţii şi împuşcăm poc-poc
ca pe câini!
ÎNĂLŢIMEA-SA:
Nu, Adjunctule! Ei trebuie lăsaţi să meargă până la capăt, numai aşa se pot
identifica cu trecutul! Numai aşa îşi vor dezvălui adevărata faţă. Să nu li se
facă nici un rău!!!
ADJUNCTUL:
Dar sunteţi încă conducător!
ÎNĂLŢIMEA-SA:
Nu, Adjunctule, te înşeli ...aşa m-am înşelat şi eu! Nu eu am fost conducător,
ci alţii. Vina mea a fost că i-am crezut. Acum, aş dori să rămân singură cu
copilul meu! Eşti liber, adjunctule. Fugi şi salvează-ţi pielea, du-te!
ADJUNCTUL:
Înălţime, eu nu pot să vă părăsesc! Nu pot şi gata! ...Lăsaţi-mă să fiu alături
de dumneavoastră până la capăt... până...
ÎNĂLŢIMEA-SA:
(pierdută) ... Petre! Petre!
ADJUNCTUL:
Poftim?...Pe mine nu mă cheamă Petru!
ÎNĂLŢIMEA-SA:
Ştiu, Adjunctule! Când a fost întrebat dacă-l cunoaşte pe învăţător înainte de
condamnarea acestuia la moarte, a răspuns că nu ştie, habar n-are despre cine e
vorba.
ADJUNCTUL: Un excroc, un
mincinos, un profitor!... Cum credeţi, Înălţime, că aş putea să spun (furie)
eu aşa ceva?
ÎNĂLŢIMEA-SA: O să spui, Adjunctule! N-o să treacă mult
timp şi o să te lepezi de mine ca toţi ceilalţi.
ADJUNCTUL:
Mai bine mort decât...
ÎNĂLŢIMEA-SA:
(îl întrerupe brusc) ...Nu spune vorbe mari, adjunctule! Totul are un început şi
un sfârşit. Şi nu uita – istoria se va repeta, un alt început vine, un alt
sfârşit se apropie, alţii vin, alţii pleacă...
ADJUNCTUL:
(pentru sine) Numai istoria se tot repetă!
ÎNĂLŢIMEA-SA:
Dacă acest copil ar fi venit pe lume mai devreme, poate că altfel ar fi fost
sfârşitul acesta. Până azi am gândit că un conducător, acum gândesc ca o
mamă... Dar tu nu ai cum să ştii ce este în sufletul unei mame, ce culoare are
dragostea, iubirea, dar, mai ales ura... Copilul acesta m-a salvat, m-a
readus la viaţă, pentru că până acum am fost ca şi moartă. N-am văzut (se
mângâie pe burtă) ...acum el m-a ajutat sa-mi recapăt vederea. N-am auzit,
el mi-a redat auzul. Am fost conducător într-o perioadă în care, eu, nu am
existat de fel. Ce păcat că acum când m-am născut mai am aşa de puţin de trăit!
Dar poate că aşa vrea Cel de sus!
ADJUNCTUL:
(uluit) Adică 999??!!
ÎNĂLŢIMEA-SA:
Da, Adjunctule!
ADJUNCTUL:
Dar spuneaţi că nu există!
ÎNĂLŢIMEA-SA:
Există Adjunctule, există! Este pretutindeni, a fost, este şi va fi. Prezenţa
lui mă copleşeşte, este aşa de aproape (plânge) şi în acelaşi timp atât
de departe (vorbeşte cu ea însăşi) „Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine
însuţi”. Am ştiut acest lucru şi l-am ignorat. Acum e prea târziu, cine ar putea
să mă mai creadă?
ADJUNCTUL:
(plângând) ... Eu, Înălţime, eu!
ÎNĂLŢIMEA-SA:
Îţi mulţumesc, Adjunctule, şi, dacă poţi, te rog să mă ierţi pentru modul în
care m-am comportat cu tine şi nu numai. Acum te-aş ruga, dacă nu te superi...
Aş vrea să rămân singură. Trebuie să-mi ridic şorţul ...Aaauu ...auu!
ADJUNCTUL:
...Şi unde să mă duc şi ce să fac, Înălţime? Nu cunosc pe nimeni.
INALTIMEA-SA:
Ba o să cunoşti. Vei cunoaşte sau vei deveni cunoscut.
ADJUNCTUL:
Cum Înălţime?
ÎNǍLŢIMEA-
SA: Ascultă-mă. Ai auzit de unul Darwin?
ADJUNCTUL:
Nu. Ba da. Parcă zicea ceva Popa ăla călugăr, de unu’...
ÎNǍLŢIMEA-
SA: Nu, nu. ăla e David. E cu totul alceva. ăsta de care-ţi zic eu e ăla care
zice că omul se trage din maimuţă.
ADJUNCTUL:
Si nu e aşa? Că la şcoală aşa ne-a învăţat.
ÎNǍLŢIMEA-SA:
(are un fel de viziune) Nu. Am acceptat minciuna. Oamenii sunt îngeri
decăzuţi care nu au nimic în comun cu animalele. Cândva am avut aripi, zburam.
Iar tu trebuie să spui acest adevăr.
ADJUNCTUL:
Cine o să mă creadă, Înălţime şi cum o să dovedesc?
ÎNǍLŢIMEA-
SA: (cu ochii în sus, halucinant) Păduchii.
ADJUNCTUL:
Păduchii?
ÎNǍLŢIMEA
-SA: Si puricii.
ADJUNCTUL:
(nemaiînţelegând nimic, repetă după ea) Păduchii şi puricii?
ÎNǍLŢIMEA-
SA: Sunt două lumi total diferite. Prin asta poţi dovedi că noi putem zbura. Că
noi, cândva, am avut aripi, iar cea mai apropiată rudă a omului nu e maimuţa,
ci păduchii, iar păsările au păduchi. Prin urmare şi oamenii pot zbura. Nu
uita: fiecare rasă de zburătoare se poate identifica după păduchii săi, cum
fiecare animal se poate identifica după puricii lui. Prin urmare, noi oamenii
avem păduchii noştri.
ADJUNCTUL:
Iar animalele puricii lor.
ÎNǍLŢIMEA-SA:
Bravo! Mulţi or să-şi dea cu pumnul în piept spunând că ei au făcut această
descoperire, tehnica o să-i ajute şi o să te marginalizeze. Să nu te sperii
când ăştia or să confirme cu ADN-ul lor. Tu să-i laşi iar când ei vor fi
încoronaţi, tu să... (tuşeşte, nu mai poate vorbi, îi face semn să vină mai
aproape şi-i şopteşte la ureche)
ADJUNCTUL:
(speriat) Adică... o să pot...
ÎNǍLŢIMEA-SA:
Si tu. Doar eşti om. Mai exact, singurul om care are acces la ceea ce se cheamă
„Experimentul Terra”. Nu uita ce ţi-am spus: un nou început vine... (scoate
o păpuşă) un alt sfârşit se apropie.
ADJUNCTUL:
(se retage plângând) O să-mi fie dor de dumneavoastră, Înălţime (plânge,
strigătele sunt tot mai clare şi mai
aproape)
ÎNĂLŢIMEA-SA:
(cântă încet pentru copil, „cucule pasăre sură”, către adjunct) Nu mai
plânge... Uite îţi las ţie copilul. Ţine! Ai grijă! Fugi! (strigătele sunt
tot mai aproape, adjunctul ia copilul şi fuge)......................................................................................
SCENE VIII
ÎNĂLŢIMEA-SA
singură, apoi un SOLDAT, iar mai târziu un CĂPITAN, un JUDECĂTOR și un PROCUROR
ÎNĂLŢIMEA-SA:
...(singură cu vocea tremurând)... Mama o să aibă grijă de tine!
O să fiu cu tine! Cât timp voi exista... (plângând)... Nu plânge! (strigătele
sunt acum foarte aproape)... Aici! Şi nu te teme, mama e cu tine! (brusc se deschide o uşă
intrând un soldat)
SOLDATUL: (emoţionat
şi foarte speriat) ...Stai! Mâinile sus! Am prins-o! Ea e aici! Am prins-o! Dacă mai
faci o mişcare... îţi zbor creierii! Ajutor! Ajutor! Unde 666 umblaţi, mă, că am
prins-o! (strigă şi mai tare) Băăă, am prins-o! (disperat şi speriat, execută foc asupra ei. După un
scurt moment de panică, căpitanul încearcă să restabilească ordinea)
CĂPITANUL:
(urlet) ...Încetaţi focul! Nu mai trage nimeni!
SOLDATUL: (calm,
vizibil înebunit) ...Am învins! Tovarăşe căpitan! Am învins! Suntem liberi, am învins!
CĂPITANUL:
...Bravo ţie soldat, ţara îţi va fi recunoscătoare! Eşti avansat la gradul de
locotenent!
SOLDATUL: (fericit)
Sunt... (uimit) ...locotenent? ...Când o afla mama, tata ...Locotenent!
JUDECĂTORUL:
(scoate un pistol și execută focasupra soldatului) ...Post mortem!
..........................................................................................................................................................
FRAGMENT DU
TEXTE DRAMATIQUE ,,VIVE ππ”
J`aurais voulu que ce texte fusse connu en
1994,apres avoir termine d`ecrire le livre,mais comme tout a son temps, je n`ai
eu
autre choix. J`ai du attendre jusqu`aujourd`hui,le 21.12.2012,le jour ou
tout se redefinit au niveau de la conscience humaine.
Donc, a tous ceux qui ont cru et croient encore
dans la theorie evolutioniste je dois
leur dire : - Darwin, pardonne-moi, mais je dois dire la verite ! –
Le concept evolutioniste ne fut qu`une manipulation !Le moment ou
l`humanite, bon gre mal gre va passer dans une autre ere, est venu.J`ai choisi
un fragment du texte dramatique ou mes personages sont sinceres et disent la
verite, et aussi la reponse partielle a la question QUI SOMMES-NOUS, D`OU
VENONS-NOUS ET VERS OU DEVONS-NOUS ALLER. ( si le texte ci-dessous te provoque
a te poser la moindre question, alors je te permets de le recommander a
d`autres personnes, parce que c`est vrai que le 21.12.2012 apporte un
changement.
.....................................................................................................................................................................
( les cris qui parviennent de l`exterieur du palais se
sont amplifies en s`approchant)
SA MAJESTE
: Tout ce que je desire maintenant est pouvoir donner le jour a cet enfant,
l`embrasser au moins une fois, l`entendre pleurer, apres quoi...
L`ADJOINT:
Apres quoi, quoi, Majeste? Ni meme pas penser a cela ( sur de soi) .Nous
retablissons l`ordre et la discipline , nous defendons l`integrite et la
souverainete !Nous ne pouvons laisser toutes nos realisations aux mains de...On
trouve les coupables et on les fusille poc-poc comme a des chiens !
S.M. :
Non, Adjoint ! On doit les laisser aller jusqu`au bout, c`est seulement comme ça
qu`ils peuvent s`identifier avec le passe !C`est seulement comme ça qu`ils vont
montrer leur vrai visage. Ne leur fait aucun mal !
A : Mais
vous etes encore le Dirigent !
S. M. :Non
Adjoint, tu te trompes...moi aussi, je me suis trompee ! Je ne fus pas le
Dirigent, le furent les autres. Ma coulpe fut de les avoir cru. Maintenant, je
voudrais rester seule avec mon enfant ! Vous etes libre, Adjoint. Va-t-en,
souve ta peau , va-t-en !
A : Votre
Majeste, je ne peux pas vous quitter Je n`en peux pas !...Laissez-moi rester
aupres de vous jusqu`au bout...jusque...
S.M. : (
perdue )...Pierre ! Pierre !
A.: Pardon
? Je ne m`appelle pas Pierre !
S.M. : Je
le sais,Adjoint !Quand on l`a demande s`il
avait connu le maitre ( d`ecole ) avant la condamnation a mort de
celui-ci, il a repondu qu`il ne sait pas, qu`il ignorait de qui il s`agit.
ue
je pourrais dire ( rage ) de telles choses ?
S.M. :
Tu vas les dire, Adjoint ! Tu ne vas pas tarder a te debarrasser de moi,
comme tous les autres.
A. :
Plutot mort que...
S.M. :
( lui coupe brusquement la parole)..Ne dis pas de grandes paroles adjoint .Tout
a un commencement et un fin. Et n`oublie pas – l`histoire se repete, un autre
commencement arrive, un autre fin s`approche, ily en a qui viennent, il y en a
qui s`en vont...
A. :
( pour soi ) C`est seulement l`histoire qui se repete toujours !
S.M. :
Si cet enfant etait venu au monde plutot, cette fin aurait ete differente.
Jusqu`aujourd`hui j`ai pense en dirigent, maintenant je pense en mere...Mais tu
ne peux pas savoir ce qui se cache dans les trefonds d`une ame de mere, tu ne
sais pas quelle couleur a l`amour, la tendresse, mais surtout la haine...Cet
enfant m`a sauvee, m`a ramenee a la vie, parce que jusque maintenant j`ai ete
comme morte. J`etais aveugle ( elle se caresse la ventre )...il m`a redonne la
vue. J`etais sourde, il m`a redonne l`ouie. J`ai ete dirigent dans une periode
ou je n`existais guere.Quel dommage que maintenant, quand je suis nee, j`ai si
peu de temps pour vivre.Peut-etre c`est la volonte du bon Dieu !
A. :
( ebahi) C`est a dire 999 ??!!
S.M. :
Oui, c`est ca, Adjoint !
A. :
Mais vous disiez que ça n`existe pas !
S.M. :
Ca existe, Adjoint, ça existe ! Il y en a partout, il y a eu, il y en a et
il y en aura. Sa presence me comble, c`est si pres ( elle pleure ) et, en meme
temps si loin ( elle parle pour elle –meme) ,,Aimer ton proche comme a
toi-meme ’’.Je l`ai sue, cette chose et je l`ai ignoree. Maintenant il est
trop tard, qui pourra me croire ?
A. :
Moi, Majeste, moi !
S.M. :
Je te remercie, Adjoint, et si tu le peux, pardonne-moi pour mon comportement
anvers toi et pas seulement...Maintenant, je te prie, si ça ne te derange
pas...Je voudrais rester seule.Je dois me soulever le tablier...Ohhh...ohh...
A. :
Ou aller et que faire, Majeste ? Je ne connais personne.
S.M. :
Bah, tu vas faire des connaissances. Tu vas connaitre ou tu seras connu.
S.M. :Ecoute-moi. Tu as
entendu parler d`un tel Darwin ?
A.: Non. Mais si. Il me
semble que ce Pope, le moine, disait quelque chose d`un tel...
S.M. : Non, non. Celui-ci
est David. C`est autre chose.Celui dont je te parle est celui qui dit que
l`homme descend du singe.
A. : Et ce n`est pas vrai
? C`est comme ca qu`ils nous ont dit a l`ecole.
S.M. : ( a une sort de vision) Non. Nous avons
accepte le mensonge. Les hommes sont des anges tombes , qui n`ont rien en
commun avec les animaux. Antan nous avions des ailes, nous volions.Et tu dois
devoiler cette verite.
A.: Qui pourra me croire,
Majeste, et comment pourrais-je le temoigner?
S.M. ( les yeux vers le haut, halucinante).Les
poux.
A. : Les poux ?
S.M. : Et les puces.
A. : ( ne comprenant
rien, repete ) Les poux et les puces ?
S.M. : Ce sont deux mondes
totalement differents. Par ça, tu peux temoigner que nous pouvons voler. Que
nous, antan, nous avions des ailes, et que le parent le plus proche de l`homme,
ce n`est pas le singe, mais les poux et ce sont les oiseaux qui ont des poux.
Par consequence les hommes aussi peuvent voler.N`oublie pas : chaque race ailee
peut etre identifiee selon ses poux ,comme chaque animal selon ses puces. Donc
nous, les hommes, nous avons nos poux.
A. : Et les animaux leurs
puces.
S.M. : Bravo ! Il y en
aura beaucoup qui se vanteront que c`est
leur decouverte, la technique va les aider et
toi, tu vas etre exclu. N`aie pas
peur quand ils vont confirmer avec leur ADN. Laisse-les et, quand ils seront
courones, toi,tu...
(elle tousse, elle ne
peut plus parler, lui fait signe de s`approcher et lui chuchote a l`oreille)
- : ( effraye) C`est a dire... je pourrai...
S.M. : Toi aussi.Tu es
homme. Plus precis, tu es le seul homme qui a acces a ce qui s`appelle ,,
L`Experiment Terre.”N`oublie pas ce que je t`ai dit : un nouveau commencement
arrive...( elle sort une poupee) une autre fin s`approche.
A. : ( se retire en
pleurant).Vous me manquerez, Majeste ( il pleure, les cris sont plus claires et
plus proches)
S.M. : ( chante doucement
pour l`enfant, ,,cucule, pasare sura”,envers l`adjoint). Ne pleure pas...Voila,
je te laisse l`enfant. Tiens ! Attention! Va-t-en ! ( les cris sont encore plus
proches, l`adjoint prends l`enfant et s`enfuit)
................
SCENE VIII
S.M. :
seule, puis un Soldat, plus tard un Capitaine, un Juge et un Procureur.
S.M. :
(seule, a la voix tremblante)...Maman te soignera ! Je serai avec toi ! Tant
que j`existerai...( en pleurant )...Ne pleure pas! ( les cris sont, maintenant,
tres proches )...Par ici ! Et n`aie pas peur, maman est avec toi !
( brusquement
s`ouvre une porte et un soldat entre )
LE SOLDAT
: ( emu et tres effraye)...Arrete ! Haut les mains ! Je l`ai ! Elle est ici !
Je l`ai ! Si tu bouges...je te fais sauter la cervelle ! En aide ! En aide !Ou
666 etes-vous,hein, moi je l`ai !( crie encore plus fort) .Je l`ai !
(
desespere et effraye ouvre le feu sur elle. Apres un court moment de panique,
le capitaine essaye retablir l`ordre)
LE
CAPITAINE : (hurlement)...Cessez le feu
! Ne tirez plus !
LE SOLDAT
: (calme,visiblement affole)...Victoire ! Camarade capitaine ! Nous avons
vaincu !Nous sommes libres, nous avons vaincu !
LE
CAPITAINE : ...Bravo a toi, soldat, la patrie te sera reconnaissante ! Tu es
avance lieutenant !
LE SOLDAT
: (heureux) Je suis...( etonne)...lieutenant ?...Quand ma mere l`apprendra, et
papa...Lieutenant !
LE JUGE :
( sort un pistolet et tire sur le soldat )...Post mortem !
SCENA VIII
http://www.youscribe.com/catalogue/rapports-et-theses/actualite-et-debat-de-societe/debats-et-polemiques/darwin-pardonne-moi-mais-je-dois-dire-la-verite-1956892
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu