În investigarea fenomenului
OZN, problema "contactaților" a fost de regulă marginalizată, din motive firești,
considerându-se că ea a făcut mai mult rău decât bine "cauzei". În
ultimii ani, ea a fost totuși readusă pe tapet, mai ales în contextul
înmulțirii rapoartelor privind
răpirile
cu OZN-uri. Dar cine sunt de fapt "contactații"?
Primul "contactat" Prototipul "contactaților"
poate fi considerat George
Adamski
(1891-1965). Acesta, în cărțile sale scrise în 1955 și
1961, afirmă că în 20 noiembrie 1952, împreună cu patru însoțitori, a văzut
aterizând o navă gigantică, ovală, iar el s-a și întâlnit personal cu unul
dintre ocupanții navetei, un ins cu înfățișare omenească, cu păr blond care-i
cădea pe umeri. Acesta îi transmite telepatic lui Adamski, între altele,
informația că extratereștrii sunt foarte îngrijorați de experiențele nucleare
pământene. Adamski afirmă că ulterior a fost luat pe un OZN și descrie o
centură de radiații din jurul Pământului, văzută în presupusa lui călătorie
cosmică (știința va descoperi abia după câțiva ani
centurile de radiații
Van Allen, în 1958 ca urmare a misiunilor sateliților
Explorer 1
și
Explorer
3). Tot el afirmă că, în timpul aceleiași călătorii,
i s-a spus despre unii extratereștri care trăiesc deghizați pe Pământ, despre
faptul că Pământul este un soi de creșă pentru civilizația noastră, care face
abia primii pași ai evoluției sale, despre oameni răpiți de
OZN-uri
și duși să trăiască pe alte
planete. În acest sens, Adamski va întemeia o sectă care să-i
întâmpine cum se cuvine pe frațiispațiali.
Despre OZN-urile pe care le-a fotografiat s-a spus că sunt falsuri, dar acest
lucru nu s-a putut dovedi, cu toate strădaniile depuse, inclusiv recent. S-a
mai descoperit că Adamski încercase să întemeieze și înainte de război o sectă,
numită "ordinul regal al Tibetului", fiind totodată în relații
strânse cu William Dudley Pelley, șeful mișcării fasciste din
S.U.A. Toate acestea au contribuit la discreditarea sa.